Soția de pescar

Nu demult, un bun prieten (pescar, evident), m-a zgândărit pe subiectul acesta cu dedicația pe care mi-a scris-o pe cartea lui, un Ghid de pescuit la șalău scris cu dragoste și respect pentru această specie și pentru îndeletnicirea de pescar, în general. (https://aps-tomis.ro/product/ghid-practic-de-pescuit-al-salaului-cu-naluci-artificiale-in-delta-dunarii/)

Și uite așa, la un grătar și un pahar de vin, seara în bucătărie, înconjurați de cutiile cu cărți proaspăt venite de la tipografie, îmi scrie el mie despre hobby-ul pescuitului și despre soția de pescar. Atașez dovada emoției trăite și deci drive-ul scriiturii de azi.

Atunci mi-am dat eu seama (a-ha moment type of trăire) că pe lângă cluburile de pescari,

s-ar putea organiza cu brio și câteva serate dansante pentru soțiile de pescar, pentru haz si amuzament. Și nu numai.

Soția de pescar e și ea o specie, să știți.

Soția de pescar e blândă, bună, tolerantă, cu dinți de știucă și gură de crap.

Dinții de știucă mușcă atunci când e provocată, iar gura de crap înghite momeala soțului pescar.

Soția de pescar e iubitoare, caldă și primitoare, ca Delta Dunării în plină vară.

Soția de pescar e bună de pus la rană, ca o captură pe final de partidă.

Soția de pescar e o știucă de-un metru și ceva care se lasă greu prinsă, dar pe care dacă o prinzi cu momeala potrivită, îți asigură în palmares o specie rară și cu care să te mândrești.

Sotia de pescar este o femeie norocoasă în cele din urmă, contrar multor guri rele.

Sotia de pescar se bucură de pește și icre proaspete, de murdărie prin casă și garaj, de fire de nailon și cârlige pe blatul din bucătărie, se bucură de investiții serioase în mulinete performante si bețe drepte. :)

Eu sunt soție de pescar și nu as schimba asta.

A fi soție de pescar înseamnă a învăța ce înseamnă pasiunea și hobby-ul și a respecta plăcerea și bucuria celuilalt.

Sotie de pescar înseamnă a petrece o duminică liniștită acasă pe canapea, jucându-te cu copilul 4 in a row, soțul “jucându-se” și el cu voblere, gume și momeli artificiale. În acest tablou mirific de duminică în familie, liniștea se perturbă. Copilul stranută, mama-soție de pescar sare în grabă să ia un șervețel și strânge cu pantalonii de pijama un banc de 20 de voblere, toti agățati ciorchine de cracul pantalonului, unul fiind mai îndrăzneț, agățându-se fix de laba piciorului. Așa că ceea ce ar fi putut fi o duminică liniștită în familie s-a transformat într-o vizită la spital, la chirurgie, pentru a-mi scoate cârligul rămas înfipt în picior, dezinfectat, vaccin anti tetanos si altele. Nu mai zic de durere și înjurături. (am primit recomandarea tot de la prietenul pescar sus-amintit să ilustrez beleaua, dar am ales să nu, poate genera sfieli și strâmbături și nu mi-aș dori).

Din toată treaba asta totuși, am învățat o altă lectie. Pescarul meu e old school, după o caruță de ani m-a agățat bine, zdravan și vizibil, de am purtat pansament vreo săptămână și am ramas cu piciorul umflat vreo luna..

Deci cu toti nervii momentului, cu toti nervii din toti anii de pescuit, cu toata frustrarea, cu tot haosul programului, cu toate momentele de singuratate, a fi sotie de pescar inseamna in esenta a-ti insusi toleranta si acceptarea pasiunii celuilalt si deci iubirea neconditionata.

In toti anii acestia, am injurat si am bodoganit pescuitul de nenumarate ori si probabil ca o voi mai face, dar am inteles ce inseamna un hobby, o pasiune si va marturisesc ca nu de putine ori l-am invidiat pe sotul meu pentru aceasta indeletnicire.

Am inteles ca e bine si e util si sanatos sa ai o pasiune, e bine sa iti consumi energia in activitati care iti aduc placere si implinire, e bine sa respecti alegerea celuilalt.

Din toata treaba asta, mi-am luat deci lectiile de care eu aveam nevoie pentru a creste ca om.

Multumesc, dragul meu sot!

Multumesc, prieteni pescari ai sotului meu!

Multumesc, Doamne, ca mi-ai deschis ochii!