top of page

Punct. Și de la capăt.

  • sandraromanescu
  • Mar 30, 2022
  • 2 min read

Știi cum e atunci când nu mai poți, dar mai poți un pic? Și tot mai poți câte un pic, până ți se face lehamite. Și mai vine un moment când nu mai poți, și tot așa…


Noi, oamenii, specie tare interesantă mai suntem. Conform studiilor, suntem 70-75 % apă și 90 % informație.

Dar emoție? Câtă emoție suntem? Probabil există și aici cercetări, însă mi-am propus să vorbesc despre ce mi-e îngăduit să vorbesc, și anume despre mine.


Deci emoție... cât?

Păi, depinde…

Există unii oameni cu 0% emoție la purtător, da, am întâlnit, mulțumesc, n-am nevoie. Dar noi, ăștia care trăim, cam cât la sută avem în noi emoție?


Eu una spun despre mine că am cel puțin 300-400% emoție în zilele bune. În orice caz, întrece cu mult și cantitatea de apă, și cea de informație.


Atunci când sunt emoție, trăiesc. Atunci simt, atunci mă las să simt și să fiu simțită. Atunci mă dăruiesc, atunci ofer, atunci primesc. Când ești emoție, nimic nu mai contează. Corpul urmează emoția, mintea o urmează, sufletul o urmează, emoția trăiește prin tine și tu devii tu. Emoția te ridică, emoția te coboară, emoția îți întețește simțurile sau ți le domolește, emoția te face să uiți de tine sau să trăiești mai mult în tine.


Multă vreme, mi-a fost teamă să îmi exprim emoțiile pe de-a întregul, le trunchiam și le modelam, astfel încât să încapă frumușel în norme sociale, credințe limitative, ochii soacrei (no offence to be taken) și alte cutume și reguli care nu mi-au fost niciodată impuse pe șleau, cu vreun preț atașat, ci perfid introduse și rafinate în mecanisme de apărare și supraviețuire, ca să fit in și bullshit-urile aferente.


Surpriză! Câinele mușcă mâna stăpânului. Și nu degeaba câinele sătul pleacă de la casa stăpânului. (și să ne înțelegem, sătul is not ok, desi asta se obișnuiește în 2022, urmărim să fim sătui, să ne ajungă)

Oh, well, enough is enough.

Și atunci când pasărea phoenix renaște din cenușă (asta deja e licență poetică la mine), să te, ții, nene. Să te ții curaj, ambiție, verticalitate și reușită.

Cu emoție în suflet, I stay strong!


Și ce poate fi mai frumos și cum îi poți mulțumi lui Dumnezeu mai bine decât urmându-I cuvintele –”Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume!”


Doamne, fii bun și blând cu noi și înțelege-ne emoțiile, nu le lăsa să ne umbrească mintea și rațiunea, dar lasă-le să ne mângâie și să ne încânte ființa, să trăim în iubire, armonie și pace, cu noi înșine și cu toată lumea! Amin.
 
 
 

Recent Posts

See All
Rapirea din Serai. 2.0.

S-a asternut linistea. Calmul. Bucuria. Zambetul. Ai venit si ai potolit furtuna. Ai vindecat rani. Ai innabusit dureri. Cu cateva...

 
 
 

Comments


Scrie-mi un gând, lasă-mă să te cunosc...

Thanks for submitting!

© 2023 by Train of Thoughts. Proudly created with Wix.com

bottom of page