Iubesc, deci exist

Mă iubesc, te iubesc, iubesc

Ne naștem cu un sistem de autoapărare natural inteligent și bine pus la punct de către Univers care ne ajută să ne adaptăm lumii extrauterine încet, dar sigur și cu încredere în forțele proprii.

Se spune că există înăuntrul nostru toate resursele de care avem nevoie pentru a reuși în orice ne propunem. Și totuși, de câte ori nu am dat greș?

Ne naștem puternici, trăim în slăbiciune și murim din nou puternici. Pentru că momentele importante precum nașterea și moartea au nevoie de putere. În timpul vieții, ne cedăm puterea și ne păcălim de cele mai multe ori, alegem variantele ușoare și deci rămânem slabi. De ce facem asta dacă puterea este în noi? De ce ne cedăm puterea proprie, libertatea de a alege și de ce nu ne încredem în iluzia liberului arbitru?

Iubirea este cea mai importantă formă de putere.

Iar iubirea de sine este a-ha momentul suprem atunci când vine vorba de iubire. Atunci când te iubești pe tine, atunci când you mind your own business first, atunci când ai făcut pace cu trecutul tău, atunci ești cu adevărat puternic. De ce? Pentru că atunci esti tu cu tine, sincer, dezbrăcat în fața lui Dumnezeu, atunci ai nevoie de cea mai mare putere să te aduni, să te accepți, să te iubești. E nevoie să fii sincer ca să iubești. Doar dacă ești sincer, ajungi să te iubești pe tine și să îndrăznești să îl iubești și pe un altul.

Iubirea de sine este amintirea unor senzații din vremuri atemporale că suntem întregi și perfecți. Iubirea de sine este sarea în bucate. Iubirea de sine nu se confundă nici cu narcisismul, nici cu autosuficiența.

Iubirea pentru celălalt însă, este diferită, iar câteodată poate deveni chiar dureroasă, atunci când prima condiție nu e bifată. Dacă nu te iubești pe tine, nu-l poți iubi pe celălalt, nu poți avea încrederea necesară unei însoțiri intr-o iubire sinceră și deschisă cu o altă persoană. Suntem atât de plini de defecte și de păcat, încât momentul sublim de iubire pare desprins din filmele prea siropoase pentru mulți.

Iubirea pentru celălalt nu e sex, iubirea pentru celălalt nu e Valentine's Day, nu e șampanie și nici vacanțe luxoase.

Iubirea pentru o altă persoană e o privire, un moment de liniște șau o clipă de putere. Iubirea adevărată trece de timp, spațiu, lumești și profane. Iubirea e sacră și a venit momentul să o onorăm cum se cuvine.

Abia când ne iubim pe noi înșine și când oferim iubire, abia atunci trăim cu adevărat.

Sunt optimistă, chiar inconștientă pe alocuri. Pledez pentru bunătate și iubire, necondiționate, în tot și toate.

Iubirea ne salvează, iubirea ne ridică, ne arată cât suntem de mici și trecători. Iubirea nu e vremelnică, iubirea e eternă. Iubește o clipă și vei trăi veșnic.

Sufletul care iubește nu are inimă de leu, are o inimă moale, caldă și bună, de plămădit și dospit gânduri și sentimente dintre cele mai alese.

Iubind, ne eliberăm.

Iubind, trăim. Iubind, învățăm.

Iubind, existăm.